Scene halucinate în fața unui liceu din Vorona, județul Botoșani. Două eleve s-au luat la bătaie, iar colegii lor au filmat întreaga scenă. Nu este pentru prima oară când asistăm la astfel de scene reprobabile, violența în școlile din România fiind o tristă realitate.
Conform botosaninews.ro, cele două eleve s-ar fi luat la bătaie din cauza unor bârfe. Fetele – una aflată în clasa a VIII-a, iar cealaltă în clasa a XI-a – și-au împărțit pumni și picioare, înjurându-se reciproc. ”Bătăușa” a susținut, ulterior, că fata pe care a lovit-o ar fi vorbit urât despre ea.
Și mai grav este faptul că niciunul dintre colegi nu a intervenit pentru a le despărți pe cele două fete. Mai mult, le-au încurajat să se bată în continuare și au filmat momentele.
”Analizând fenomenul din perspectiva ultimilor 15-20 de ani, observăm că violenţa manifestată în rândul populaţiei şcolare a cunoscut o diversificare majoră a formelor de manifestare şi a cauzelor, care au luat prin surprindere managementul învăţământului românesc. Putem vorbi despre o criză reală a sistemului, confruntat cu grave probleme disfuncţionale privind anihilarea şi contracararea fenomenului. Violenţa fizică şi cea verbală se întâlnesc la orice categorie de vârstă, având totuşi o amploare considerabilă în rândul adolescenţilor”, informează tribunainvatamantului.ro.